Templul schimbarii-arc peste timp de Erik Berglund si Elena Cocis

Numai din Acum putem percepe timpul, adica trecutul si viitorul.

Unul dintre marile mistere ale vietii este acela ca, in realitate, nu exista timp. Intregul Univers este o scoala, in care trebuie sa invatam sa lucram cu toate energiile. Lucrurile sunt astfel aranjate, incat sa existe o intarziere intre ceea ce facem si efectele produse de ceea ce facem. La alte niveluri, de indata ce te gandesti la ceva, se si realizeaza. La acest nivel exista, insa, o intarziere. Doar datorita acestei intarzieri, noi putem invata cu adevarat. Daca rezultatele s-ar vedea imediat, nu am putea face decat lucruri bune. Pentru ca, daca am face ceva rau, el ne-ar plesni imediat peste fata si nu am putea sa mai facem niciodata nimic rau, nu ar mai fi loc pentru greseli.

Sa ne referim la vechea intelepciune prezenta in Kabbala, potrivit careia Creatorul a avut, la Inceputuri, tot ceea ce Si-a dorit, iar pentru a darui ceea ce avea, a creat un vas in care a turnat totul. Cu timpul, vasul a preluat ceva de la Creator si a vrut si el, la randul sau, sa daruiasca. In loc sa primeasca tot timpul, la un moment dat, el a spus: de ajuns si pentru ca nu mai avea unde pune ceea ce primea, a explodat. Acesta este inceputul Universului – asa cum il cunoastem noi astazi. Este ceea ce stiinta numeste teoria Big Bang-ului.

La fel se intampla si cu noi. In viata, simtim ca trebuie sa castigam ceea ce primim. Daca cineva ne da un milion de dolari in fiecare zi, la inceput suntem fericiti, Ii multumim Divinitatii pentru acest dar. In fiecare zi, cate un milion! Dupa un timp, spunem stai, ajunge! Nu mai am nici unde sa-i mai pun! Si spunem STOP. Si apoi vrem sa daruim din ei si celor din jurul nostru; trebuie sa facem ceva, pentru ca altfel – stocati in gramezi nefolosite – nu mai sunt bani, ci devin altceva, devin niste hartii…

Daca nu simtim ca meritam ceea ce dobandim, nu ne place. Este la fel ca in povestea baietelului care a castigat la un meci de baseball. A fost atat de fericit, atunci cand a fost aclamat pentru ca a reusit sa inscrie! Fericirea atingerii acestei performante a durat pana in momentul in care a aflat ca totul a fost doar o inscenare, ca toti participantii au complotat sa-l lase sa castige, pentru a-i face o bucurie. In momentul in care a aflat adevarul, totul s-a naruit in viata lui. Nu asa este drept, nu asa trebuie sa se intample!

Sa vedem ce se intampla cu noi. In planurile noastre interioare, simtim ca atunci cand ajungem la scoala care se numeste Pamant, spunem ca vrem sa invatam si singurul mod de a invata este prin aceasta intarziere. Asa apare notiunea de timp. Se creeaza o intarziere intre ceea ce facem si momentul in care vedem rezultatul faptelor noastre, apare un decalaj intre actiune si efect, apare timpul, singurul mod prin care putem evolua. Uneori, e posibil sa asteptam pana la sfarsitul vietii – si chiar dincolo de aceasta viata – ca sa vedem rezultatul. Numai asa avem posibilitatea de a evolua.

Atunci cand aceasta viata se sfarseste si intram in planurile interioare, nu ne va intreba nimeni: ai fost un baiat bun, ai fost o fata buna, te-ai simtit bine in vacanta, pe Pamant? Acolo SUS, o sa fim doar intrebati cum am evoluat, daca am devenit mai buni dupa viata traita pe Pamant, cum am inteles experientele de viata pe care le-am trait, cum ne-am invatat lectiile. Timpul este magie, e motorul evolutiei. Secretul consta in a nu reactiona. Sa oprim ceea ce vine din exterior, sa ne conectam cu Divinitatea noastra interioara si abia apoi sa reactionam.

Marele mister al vietii este ca totul se afla in interiorul nostru. Secretul pentru a trece examenele e sa nu reactionam, ci sa ne bucuram de magia timpului.

Daca nu reactionam, scapam de tendinta de a acuza. De cate ori blamam sau acuzam pe cineva, de fiecare data cand gasim o scuza – cu alte cuvinte, ori de cate ori aratam cu degetul in afara, reactia, gestul nostru se intoarce spre noi, actioneaza asupra noastra. Trebuie sa nu acuzam pe nimeni, sa realizam, sa constientizam fiecare dintre noi, acest adevar si sa spunem: numai eu sunt cel raspunzator de tot ceea ce mi se intampla in viata, indiferent cine provoaca ceea ce mi se intampla. Sa folosim aceasta afirmatie, ca pe o mantra: Eu sunt cel raspunzator! Cu ea vom schimba totul in viata noastra!

Avea dreptate. In permanenta gasim cate ceva de spus, cate o scuza pentru toate cate am vrea sa facem si nu putem. De cele mai multe ori, gasim in afara noastra cauza acestor aparente neimpliniri. Sistemele de aparare functioneaza perfect. Multi spunem: as fi un om perfect, dar nu pot din cauza mamei; as avea o viata perfecta, daca as avea mai multi bani; as face o multime de lucruri, daca as avea o masina mai buna – sau orice altceva ce credem ca nu depinde de noi. Dar, daca privim spre noi cu sinceritate, toate aceste scuze dispar ca prin minune.

Sa invatam sa vedem Adevarul, sa schimbam acest sistem de credinte si sa spunem: eu sunt raspunzator pentru tot ceea ce mi se intampla. In acest moment, viata capata un alt sens, o alta stralucire. Abia acum, din aceasta noua perspectiva, vom intelege pe deplin ce este ascultarea, ce inseamna acceptarea, ce inteles profund are cuvantul smerenie. Sa aflam care este virtutea pe care o dobandim, atunci cand suntem fata in fata cu Adevarul, cand postura de victima se topeste in Lumina!   

Cu totii avem o parte feminina si una masculina, suntem activi, dar si receptivi, pentru ca viata este plina de dualitate. O parte din noi programeaza ceea ce vrem – si mai avem o parte, magica si subtila, care ii permite energiei sa curga.

Stim ca timpul este doar o iluzie, in acest plan. Daca vrem, il putem dilata, il putem extinde.

Vom face un exercitiu care are multiple valente. Daca reusim sa-i patrundem intelesurile, vom putea face multi pasi impreuna. 

Sa ne imaginam ca acum timpul se afla intre palmele noastre, ca o mare si densa sfera energetica. Departand incet palmele, simtim cum timpul se extinde. Simtim ca in aceasta sfera de Lumina avem tot ceea ce ne-am dorit sa realizam, tot ceea ce avem nevoie. Aici se afla stocate atat energiile vechi, cat si cele noi. Aceasta uniune de energii genereaza stresul. Acum, in Univers, timpul s-a schimbat, s-a accelerat. Si noi trebuie sa ne schimbam, sa ne adaptam, sa tinem pasul cu noile timpuri.

Sa ne amintim ceea ce spune Jasmuheen: atunci cand ai pentru totdeauna, nu mai trebuie sa-ti faci griji pentru nimic. Sa constientizam acest adevar: „Eu am totul, pentru totdeauna.”

Totul se reduce, de fapt, la o idee foarte simpla, exact ca in filmul „Ziua cartitei”, in care in fiecare zi este aceeasi zi si, pana la urma, se traieste in ziua perfecta. Asa ni se intampla si noua. Ne intoarcem, viata dupa viata, pana cand o traim pe cea perfecta. Aceasta viata perfecta este cea in care nu reactionam, nu ne manifestam din orgoliu sau din personalitate, este cea in care exprimam Divinitatea si iubirea.

Vibratia pe care o transmitea Erik in timp ce vorbea imi crea o stare de confort deplin. Tot ceea ce spunea era fascinant. Daca extindem timpul, daca ne acordam noua insine tot timpul de care avem nevoie, daca scapam de stresul, de sentimentul trecerii timpului, daca intelegem pe deplin ca timpul trece in favoarea noastra, ajungem in acea viata ideala, in care cu totii dorim sa traim. Cred ca acesta este intelesul ideii de dilatare a timpului. Am credinta ca ma apropii de ceea ce vrea sa spuna acest exercitiu. Voi mai reflecta.

Repetam in gand, precum un elev constiincios. Pentru inceput, facem urmatorul exercitiu: asezam intre palmele noastre timpul, asezam in sfera sa tot ceea ce avem nevoie pentru a trai viata ideala si extindem, indepartam palmele, dilatam timpul. Repetam, pana cand simtim ca acum avem la dispozitie timp pentru tot ceea ce este de facut. Si, ori de cate ori simtim ca nu avem timp pentru ceva, reluam exercitiul.

Incercati si voi, experimentati. Veti avea surpriza sa aflati ca functioneaza. Incetul cu incetul, in noi se va instala constiinta faptului ca ne traim viata perfecta si ca avem timp pentru a ne implini misiunea cu care am venit in aceasta viata, ca sunt create toate conditiile pentru a ne desavarsi.

Timpul este cea mai importanta resursa. Cu cat facem mai multe lucruri inutile, cu atat mai pregnant este sentimentul ca nu avem timp. Cand facem numai ceea ce ne face placere, ceea ce isi doreste inima, cand suntem in timp sacru, povestea cu timpul e cu totul alta.

Extras din Templul Schimbarii – arc peste timp 

Erik Berglund si Elena Cocis
Ed For You